marți, 23 iulie 2013

Prăjitură pufoasă cu cireşe

























Prăjitura care în sfârşit mi-a ieşit pufoasă. Secretul stă în separarea albuşurilor de gălbenuşuri şi de amestecul lor iniţial separat. Am experimentat altădată şi cu amestecul albuşurilor şi gălbenuşurilor împreună şi chiar dacă am pus cantitatea necesară de praf de copt, prăjitura a ieşit "clic". 
Dacă Liana spunea ieri că prăjitura ei are prea multe ouă (4), varianta mea are 6, e adevărat şi cantitatea de făină e dublă... De obicei când fac prăjituri sau alte dulciuri, le prăgătesc în cantităţi mai mari, pentru că stiu că nu rezistă mult. Reţeta e destul de simplă: se prepară un aluat de pandişpan peste care se pun cireşe, la care (dacă ţineţi la dinţii voştri) le scoateţi sâmburii, cu grijă să nu stropiţi pereţii (cum a făcut subsemnata). 
Pentru că are cireşe proaspete, trimitem prăjitura de faţă Anei de la blogculegume.ro, pentru Provocarea Dulce Românie de luna aceasta.

















































































Ingrediente:
- 6 ouă
- 600 g făină
- 12 lg ulei
- 200 g zahăr
- 250 ml lapte
- 2 pliculeţe de zahăr vanilat
- 2 pliculeţe de praf de copt
- cireşe

Paşi:
1. În primul rând se pregătesc cireşele: se spală şi li se scot sâmburii (cu grija fără să stropiţi pereţii).
2. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Cele din urmă se amestecă cu jumătate din zahăr şi se adaugă treptat ulei, apoi lapte.
3. Se adaugă praful de copt şi făina.
4.Se bat şi albuşurile spumă, împreună cu restul de zahăr şi cu cele 2 pliculeţe de zahăr vanilat şi se adaugă aluatului preparat anterior.
5. Se toarnă aluatul într-o tavă cu hârtie de copt.
6. Se pun pe deasupra cireşele fără sâmburi. 
7. După ce se răceşte, se poate presăra zahăr pudră pe deasupra .

Verdict: Chiar nu m-am supărat din cauza pereţilor.

Poftă bună!
Laura

9 comentarii:

  1. Minunat arata!Ador prajiturile cu cirese si visine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau si eu vreo doua bucati, te rog ;-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Fur si eu un patratel si va astept cu drag la provocarea lunii august cu arome de vara, de vacanta, fete dragi. xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Diana de invitatie! Cu siguranta vom fi acolo :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips