vineri, 8 noiembrie 2013

Paste cu broccoli


























Nu ştiu cu sunteţi voi, dar mie îmi plac foarte mult pastele. Poate şi pentru faptul că se prepară foarte repede. De obicei când sunt ruptă de foame şi nu am răbdare se gătesc ceva mai complicat, fac paste. Aşa s-a întâmplat şi cu o seară înainte (vezi calitatea proastă a pozelor), când findu-mi foarte foame, am început să scotocesc prin frigider. Aveam broccoli. Clar, vor fi paste cu broccoli.






























Ingrediente (2 persoane):
- 200 g paste
- 1 căpăţână de broccoli
- câţiva căţei de usturoi (cât mai mulţi din puctul meu de vedere)
- puţin ulei (preferabil de măsline)
- 1 cană parmezan sau caşcaval ras
- sare
- piper

Paşi:
1. Broccoli se fierb în apă cu sare 4, 5 minute, după care se scot din apă şi se pun într-o tigaie mare, unde se pun câteva linguri de ulei şi se prăjeşte puţin usturoiul. Se lasă şi broccoli la prăjit, pentru câteva minute, amestecând uşor.
2. Între timp se fierb pastele. Le puteţi fierbe chiar în aceeaşi apă în care aţi fiert broccoli, apa fiind deja la o temperatură destul de ridicată şi va ajunge repede la punctul de fierbere, din nou.
3. După ce pastele s-au fiert, se scurg de apă şi se aşează peste broccoli. Se condimentează după gustul fiecăruia. Se amestecă pastele, se presară parmezan şi... gata!


Verdict:
O mâncare care se face şi se mănâncă repede ;)

Poftă bună!
Laura

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips