luni, 11 mai 2015

Prăjitură vegană cu măr


Azi va prezint prăjitura preferată a lui Ionuț. E foarte simplu de făcut, e vegană dar e absolut delicioasă. Puteți pune cât mai multe mere, chiar și cu lichidul ce se acumulează după ce le răzuiți și atunci puneți mai puțin lapte. Nu iese o prăjitură pufoasă, ba câteodată îmi iese mai mult o budincă dar e ok, pot trăi cu asta :)
 




Ingrediente:
 - 2 lg făină de in
- 1/2 cană lapte vegetal
- 1/4 cană ulei 
- 1/2 cană zahăr brun
- 1 lgț oțet de mere
- 1 cană făină de spelta
- 1/2 cană făină albă
- 2 lg mari fulgi de ovăz
- 1 lgț praf de copt
- 1/4 lgț bicarbonat
- 1/2 lgț sare
- 1 lgț scorțișoară măcinată
- 1/2 lgț  cardamom măcinat
- o pișcătură de nucșoară
-4 mere mici, date pe răzătoare

Pasii:
1. Se prepară ”oul vegetal” prima dată, amestecând făina de in cu puțin lapte vegetal. Se amestecă bine și se lasă să stea 5 minute.
2. Se adaugă uleiul, zahărul și laptele vegetal peste amestecul de mai sus și se amestecă bine. Se pune apoi oțetul în compoziție.
3. În alt vas se combină ingredientele uscate (făinurile, praful de copt, bicarbonatul și condimentele).
4. Se adaugă ingredientele uscate peste cele ude și se amestecă ușor, până sunt încorporate bine.
5. Se încorporează merele date pe răzătoare în aluat (eu pun și o parte din sucul lor).
6. Se toarnă compoziția într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt.
7. Se dă prăjitura la cuptor pentru 40-45 de minute.

Verdict:  
Extraordinară!!! Doar atât!

Sursa: aici


Poftă bună!
Liana

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips